Sunt un dicţionar de antonime…

Motto:                      “Omul este gloria şi rebutul universului.” B. Pascal

Sunt un dicţionar de antonime. Sunt Om.

Omul ilustrează o fiinţă superioară, care se caracterizează prin raţiunea ce o posedă, aparent o noţiune fundamentală, dar pe cât se poate de abstractă, dat fiind faptul cât de controversată poate fi “experienţa om”. În cele ce urmează, voi încerca să demonstrez această incongruenţă şi să reliefez o serie de caracteristici umane.

Omul este o fiinţă finită cuprinsă în eternitate… Zilele-i sunt numărate de Creatorul Universului, însă continuitatea “speciei” ce o reprezintă îl face pe om dominatorul lumii din momentul apariţiei, timp în care el şi-a dezvoltat întreaga serie de capacităţi intelectuale şi fizice.

Orice individ posedă o fărâmă divină din spiritul Mântuitorului, care ulterior se modifică într-un buchet de calităţi cum ar fi înţelepciunea, devotamentul, inteligenţa, evlavia ş.a. Dar tot el conţine “o îmbucătură din mărul păcatului”, ceea ce-l transformă într-un muritor, deţinător de vicii.

Deşi e imperfect, tinde spre perfecţiune, spre sfânt şi spre frumos. Cucereşte lumea notelor muzicale şi abilităţilor vocale, îndeplineşte mişcări de dans şi se bucură de intensitatea culorilor frumos aranjate pe un pergament. Înalţă biserici, studiază Sfânta Scriptură şi încearcă să găsească preţul păcatului şi costul iertării.

Omul e înzeastrat cu darul de a da viaţa, uneori însă, el se crede în stare să decidă cât aceasta trebuie să dureze, furând acest privilegiu de la Dumnezeu…

El poate fi indiferent şi grijuliu, atent şi distrat, furios şi linistit, poate acoperi emoţii şi pipăi sentimente, poate plânge cu lacrimi amare şi zâmbi în cel mai strălucitor mod, pentru că e foarte diferit. El întruneşte o combinaţie unică de raţiune şi spirit, de inteligenţă şi duh. Odată cu trecerea timpului, omul este sortit unui firesc proces de îmbătrânire, însă sufletul are cu totul o altă menire: să întinerească. El se îmbogăţeşte cu amintiri, cu experienţe, cu trăiri atât de controversate, pe cât de diferită e însăşi fiinţa omenească.

Odată ce i-a venit sfârşitul, omul se întoarce de unde a venit – din pământ, iar sufletul se înalţă sus de tot, găsindu-şi odihna printre nori, alături de Cel ce l-a făurit. Această antiteză, pământ-cer, îl face pe om ubicuu, adică prezent pretutindeni.

În fiecare moment, omul se află între două repere. Cel din spatele lui formează trecutul, iar cel din faţă – viitorul. Aceste indicatoare de ieri şi de mâine creează un traseu plin de surprize, numit viaţă.

Viaţa înfăţişează însăşi un dicţionar de antonime, ceea ce o face cu adevărat interesantă. Are şi furtuni şi secete, război şi pace, biruinţe şi respectiv, înfrângeri.

Se găseşte întotdeauna în transformare, se află într-o veşnică renovare. Oferă vise şi aspiraţii… Unele îşi găsesc realizarea, altele însă rămân în postura de iluzii, risipindu-se în vânt.

Drumul vieţii pare nisipos, pe alocuri abrupt, însă pe parcurs, solul devine mai stabil, începe o uşoară urcare, care trece într-o adevărată ascensiune.

Acest dicţionar de antonime, Viaţa, înglobează nenumărate paradoxuri, care nu fac altceva decât să-i consolideze pseudonumele. Adesea, omul se îndrăgosteşte fără să fie iubit de ce-l pe care l-a ales, iar lipsa unui sentiment reciproc nu face altceva decât să aprofundeze dragostea, oricât de ciudat ar părea acest fapt. Deşi e cu adevărat nedrept, se întâmplă ca omul să-i piarda pe cei dragi şi apropiaţi… Sau să nu aibă parte de un real succes, deşi a depus maxim efort şi dăruire.

Acumularea bunurilor a constituit întotdeauna o particularitate de caracter a fiinţei umane, dar adevărata bogaţie e cea sufletească, o axiomă incontestabilă… Dragostea familiei, înţelegerea şi sprijinul prietenilor are valoare colosală şi o importanţă primordială pentru fiecare om. Din păcate, există oameni care trăiesc în lux şi opulenţă, dar nu se pot bucura de  căldura unui cămin fericit. Sau viceversa, un trai modest nu mâhneşte oamenii care ştiu să aşeze priorităţile în ordinea lor corectă, pe primul loc situând zâmbetele pe chipurile celor scumpi, respectul şi ajutorul reciproc. Cum afirma însăşi luceafărul literaturii româneşti, Mihai Eminescu: Omul poate avea totul, neavând nimic, şi nimic având totul.

f47943-Elena-Grosu-Dictionar-de-antonime-sinonimizat

Înaintând pe drumul evoluţiei, Omul este acum un dicţionar de antonime, cu o viaţă încărcată de sensuri opuse, însă el are un obiectiv – să devină un Dicţionar de calităţi.