Sări la conţinut

Tinerii jurnalişti informează despre HIV/SIDA

mai 9, 2010

În perioada 3-7 mai 2010, în incinta Institutului Muncii din Chişinău a avut loc stagiul de formare cu genericul „Tinerii jurnalişti informează despre HIV/SIDA”. Trainingul a reunit 31 de elevi din întreaga republică, selectaţi în urma unui concurs organizat de Centru Naţional de Resurse pentru Tineri.

Pe parcursul celor 5 zile, tinerii au reuşit să se cunoască reciproc, să formuleze scopul şi obiectivele stagiului de formare. Împreună cu formatorul Anna Susarenco, participanţii au stabilit problemele actuale ale tinerilor şi au propus idei de soluţionare a acestora. Abordând problema relaţiilor sexuale neprotejate, viitorii jurnalişti au ajuns la concluzia că informarea, comunicarea şi un comportament adecvat sunt cheile de rezolvare a problemei în cauză. Sub egida facilitatorului Igor Guzun, tinerii au identificat calităţile şi valorile unui jurnalist profesionist pe care trebuie să şi le dezvolte. În acest sens, Igor Guzun a subliniat: „Jurnaliştii nu se nasc, ei devin.”

În afara activităţilor din cadrul stagiului, participanţii au la activ o serie de experienţe în domeniul voluntariatului şi al jurnalismului. Doina Hatman, spre exemplu, activează deja de 1 an în calitate de educator de la egal la egal, iar Ana Indoitu scrie reportaje pentru ziarul republican „Tribuna Copiilor”.

Odată cu încheierea stagiului la data de 7 mai, tinerii au devenit membri ai asociaţiei Y-PEER care reprezintă o reţea de educatori de la egal la egal. Misiunea lor este de a informa tinerii prin intermediul mass-media în domenii ce ţin de sănătate şi drepturile sexual reproductive ale tinerilor.

5 comentarii
  1. da…a fost super…am cules informatii care imi vor fi utile pe parcursul vietii….in pofida ca ne-am despartit credem ca ne vom mai intilni inca o data….

  2. :) iata ca s-a inceput valul de info. Bravo!

  3. Valentina permalink

    Victoria.. dar vara este tabară de instruire?

  4. Valentina, formatorul Sergiu Gâină zicea că există tabără de vară. Când voi afla, voi scrie pe blog :)

  5. Valentina permalink

    oo, super!!!
    o sa astept !♥♥

    eu in 2008, am inceput putin cu voluntarii, dar ei au plecat mai departe la studii, si n-am mai continuat sa invat ….

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.